Vel Pitar SA închiriază 1.160 m²  de birouri în complexul Business Garden Bucharest din portofoliul Vastint România

Vel Pitar SA închiriază 1.160 m² de birouri în complexul Business Garden Bucharest din portofoliul Vastint România

Vastint România se mândrește cu un nou chiriaș în cadrul proiectului său de birouri, Business Garden Bucharest: Vel Pitar SA. Compania, membră a GRUPULUI BIMBO, lider mondial în brutărie, va ocupa o suprafață de 1.160 m2, mai exact un etaj în clădirea B.

Ne bucură noul parteneriat cu Vastint România, care ne oferă acces într-un spațiu modern de birouri pentru operațiunile Grupului Bimbo în România”, a declarat Ilie Ionuț-Marius, Managing Director Vel Pitar. ”Cel mai important obiectiv al companiei noastre este să ne valorizăm oamenii, de aceea am și ales Bucharest Business Garden, un spațiu modern și inovator de muncă, ușor de accesat din orice zonă a Bucureștiului”, adaugă Ilie Ionuț-Marius, Managing Director Vel Pitar.

Suntem bucuroși să asistăm la creșterea comunității create în cadrul proiectului Business Garden Bucharest cu un nou partener, compania Vel Pitar SA, care a selectat proiectul nostru ca destinație pentru viitorul lor birou, închiriind un etaj în clădirea B cu o suprafață de 1.160 m2”, punctează Sorin Macoveiu, Director Comercial Vastint România. ”E important pentru noi să vedem că eforturile pentru identificarea celor mai bune soluții de eficientizare a spațiului, dar și a specificațiilor tehnice, sunt apreciate la justa lor valoare. Acestea sunt foarte relevante atât din punct de vedere al confortului, cât și al cerințelor ESG, de o importanță strategică în actualul context de mediu. Lider de piață din punct de vedere al certificarii LEED Platinum, proiectul Business Garden Bucharest oferă pe lângă grădina urbană și zonele ample de relaxare în aer liber și politici operaționale în completarea soluțiilor tehnice, adaptate astfel încât amprenta de carbon să fie redusă la minimum. Accesibilitatea excelentă la toate mijloacele de transport public, dar și varietatea serviciilor existente în imediata vecinătate (galerie comercială, food court, hypermarket, fitness&spa) au reprezentat, de asemenea, argumente suplimentare în alegerea Business Garden Bucharest ca viitoare destinație pentru birourile Vel Pitar”, completează Sorin Macoveiu.

La Business Garden Bucharest, Vastint România a creat un spațiu premium de birouri, accesorizate cu grădini interioare și exterioare, spații de lucru în aer liber și spații de sport, dotări pentru bicicliști și facilități medicale.

Business Garden Bucharest este un complex office premium, format din trei clădiri, cu o suprafață închiriabilă totală de 43.000 m2, certificat LEED Platinum cu cel mai mare punctaj din România.

Complexul de birouri din Bd. Plevnei nr. 159 bifează specificații tehnice de ultimă generație: ferestre care se deschid la fiecare 2.7 m, înălțime liberă de 3 m, sistem de aer condiționat cu 100% aport de aer proaspăt, echipamente electrice economice de energie și iluminare LED, tehnologii de reducere a consumului de apă incluzând un sistem de captare și gestionare a apei pluviale, lumină naturală.

Vastint România este o companie de Real Estate care activează pe piața din România din 2008. Compania deține 2 proiecte de birouri premium, fiecare cu câte 3 clădiri, cu o suprafață închiriabilă totală de 95.257 m2. Planurile de dezvoltare ale Vastint România vizează și faza a doua de dezvoltare a Timpuri Noi Square, unde intenționează să construiască încă cca 60.000 m2 de spații de birouri și comerciale.

Share